Am fost la așa numitul „corporativ” – o prostie mare

1385791_456069047842002_1927351911_nAm fost invitat la un „corporativ” cum se spune aici și locul meu nimerise chiar lângă stăpânul companiei. După cum am înțeles lucrătorii au strâns bani și au organizat acea cină în cinstea a 8 ani de la înființarea companiei. Patronul nu avea în plan să facă sărbătoarea asta deoarece „lucrurile îi merg mai rău” anul acesta. Deci muncitorii s-au simțit datori să facă această masă. Un lucru care mă făcea cel mai mult să mă simt aiurea era că lucrătorii tot repetau „compania noastră”, iar patronul folosea expresia „noi” am reușit să facem una sau alta, mai „noi” nu am rămas odată fără companie. Care „noi”? Care „noastră”? Ce e cu prostia asta? Compania este a patronului, iar ei sunt sclavi a remunerației, sunt exploatați și oricine poate fi concediat. Deci oamenii în capitalism într-atâta sunt de îndoctrinați cu ideologia capitalistă că nu mai sunt în stare să vadă diferența dintre faptul că este exploatat, iar patronul este un parazit capitalist care trăiește din surplusul muncii neplătite a muncitorilor. Tot capitalul și tot ce reprezintă compania ceea este bazat pe munca muncitorilor de ani de zile. Capitalul reprezintă munca neplătită acumulată de ani. Tot ce face patronul este să fure acest surplus și să-și atribuie meritele sociale deoarece el deține în proprietate mijloacele de producție, iar lucrătorii deposedați de aceste mijloace nu au altceva de ales decât să accepte să fie exploatați de un patron sau altul. În capitalism o clasă minoritară (clasa capitalistă) monopolizează mijloacele de producție prin intermediul cărora exploatează clasa majoritară (muncitoare) care a fost deposedată. Deci nici nu fel de „noi”, e chiar „eu sunt stăpân, iar tu sclav și nu ai de ales”. Da, este adevărat, unii mai șmecheri din muncitori pot deveni și ei capitaliști și exploata și ei pe alții, dar asta nu se întâmplă des, lucru care confirmă regula jocului în capitalism – majoritatea (clasa muncitoare) este deposedată de o clasă minoritară parazitară. Dar capitaliștilor nu le place ca muncitorii să fie emancipați și să vorbim de două clase, de exploatare, de sclavia remunerației. În capitalism este primit a opera cu alți termeni „lucru”, „mă duc la serviciu”, „salariu pe cinste”, „investiții”, „eu am riscat cu capitalul” etc. Realitate este ascunsă, începând prin îndoctrinarea de la școală, mass-media și terminând cu guvernul și statul, politică – toate controlate de interesul clasei capitaliste. Toate acestea sunt ajustate să funcționeze pentru capitalism, să producă minți de sclavi care să fie puși la treabă. Tot ce face statul, este să protejeze interesele clasei privilegiate, să producă legi și să creeze condiții ca acest sistem să funcționeze, un sistem care funcționează doar în interesul unei clase minoritare. Clasa muncitoare unealtă de exploatare, cu care, de ce nu, trebuie să te comporți bine ca să nu creeze probleme, spre exemplu, niște legi iluzorii care ar crea impresia  că suntem liberi, că vorbim despre democrație. Nu e nici un fel de libertate și democrație în capitalism, în afară de libertatea de a-ți alege cine să-ți exploateze viața. Iar la școală și la facultate să te învețe că altă alternativă nu este, aceasta este cel mai  bun ce poate fi, să fii resemnat, să nu te mai gândești la lucruri cum ar fi socialismul. Să rămâi un ignorant care a fost învățat că socialismul este ceea ce a existat în URSS și să crezi că în 1917 Lenin a făcut revoluția socialistă.

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s