Va salva monarhia România? Nu!

Într-un articol intitulat „Nu există Țară pentru Rege” autorul foarte indignat dă vina or pe politicieni or pe oameni, lucru care este evident și care așa și ar trebui să funcționeze, ca lumea să nu înțeleagă adevărul fiind distrată cu diferite lucruri lipsite de esență.

N-o să salveze monarhia pe nimeni. Monarhia reprezintă dominația societății de către o elită privilegiată și asta nu este democrație. Guvernul și politicienii de asemenea nu vor slava lumea, deoarece asta la fel nu este democrație, cât de ciudat nu ar fi. Și problema nu este în politicieni sau rege, problema este în sistem, sistemul capitalist care este bazat pe exploatare și dominația clasei capitaliste (care este minoritară). Acest sistem este responsabil de tot ce se întâmpla în societatea asta. Începând de la relațiile dintre oameni și terminând cu educația, cultura, politica și economia, totul este determinat de faptul cum funcționează acest sistem. Fie că va fi rege sau politicieni, toți servesc și vor servi clasa capitalistă care este o minoritate și care exploatează și domină clasa muncitoare. Unica soluție este schimbarea sistemului, trecerea la socialism.

Cu părere de rău în România, dar și la nivel global, datorită propagandei și dezinformării, socialismul este înțeles și interpretat greșit. Spre exemplu, majoritatea (inclusiv autorul articolului care face în mod ironic referință la egalitate, astfel discreditând acest ideal) cred în mitul că în România sau Uniunea Sovietică a fost socialism sau că se construia socialismul. Însă nimeni nu se obosește ca să verifice/înțeleagă ce însemnă socialismul și ce în realitate a existat în România. Dacă ar face asta, ar înțelege că nu există nici cea mai mică legătură. Mai mult decât atât, vor afla că în realitate era vorba de dictatură și capitalism de stat, dar nu de socialism. Și ca să înțelegi asta nu e nevoie de multă minte, îți trebuie o simplă logică și un mic efort ca să afli ce principii stau la baza socialismului. Însă acolo unde există propagandă și dezinformare din fașă, nu poate exista logică și nici dorință de înțelegere, lucrurile sunt doar repetate.

Însă clasei capitaliste îi este convenabil ca lumea să creadă în mituri și să asocieze socialismul cu regimuri totalitate ca Uniunea Sovietică sau România „socialistă”[*] deoarece așa este ușor să discreditezi socialismul și nimeni să nu mai creadă că există altă alternativă decât capitalismul. După ce se face asta, restul sunt niște mărunțișuri, regi sau politicieni, oricum toți vor lucra pentru acest sistem, pentru clasa capitalistă privilegiată și vor perpetua acest sistem care funcționează doar pentru această clasă.

Dar aceste adevăruri nimeni nu le spune, pentru că nimeni nu dorește să contrazică actuala stare a lucrurilor, să contrazică sistemul care stă în spatele la toate acestea, acest lucru este tabu în România, dar și în alte țări capitaliste. Dacă vei încerca să contrazici riști să fii asociat cu Uniunea Sovietică și cu Stalin, lucruri care nu au nimic în comun cu socialismul. De aceea este mai simplu și mai sigur să pălăvrăgești verzi și uscate despre politicieni, guvern și regi și regine, „națiune”, România, Europa, cultură, orice doar pentru a sustrage atenția lumii de la esența lucrurilor.

* – Acestor regimuri totalitate la fel le era convenabil să se asocieze cu idealurile socialiste, pentru a controla mințile oamenilor și a-i opresa. Vedeți legăturile din text.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s